r/amscrisasta • u/AlmostSerios • 5h ago
O lume nebună... și eu parte din ea
Pastila 8 Trecerea de pietoni din Shibuya (Tokyo) A doua zi după excursia plină de peripeții de pe Insula Iepurașilor, mi-am luat „liber de grup” și am pornit hai-hui prin... ați ghicit: Tokyo! Metropolă care te surprinde cu cele mai trăsnite lucruri.
Și, cum mă plimbam, așa fără niciun scop anume, ajung într-o intersecție de mărimea unui orășel mai mic. 5-6 bulevarde care se întâlnesc și se încurcă unul în altul. Nimic ieșit din comun (în afară de mărimea ei).
Și la noi sunt intersecții, normal. Dar... dacă la noi e o „zebră” albă pe care te grăbești să o traversezi ca să nu te claxoneze vreun șofer nervos, intersecția Shibuya seamănă cu un real fenomen de hipnoză colectivă.
Stai să vezi: Toate semafoarele pentru mașini se fac roșii în aceeași secundă. Se lasă o liniște bizară, urmată de un „bip” electronic specific semaforului de pietoni.
Când „omulețul verde” de la semafor se aprinde, dinspre toate bulevardele convergente se varsă un puhoi de oameni, fiecare luând-o spre un alt bulevard din partea opusă. Un adevărat tsunami uman!
Se traversează în cruce, pe diagonală, în zigzag. Fiecare în drumul său. Nimic ieșit din comun până aici. Acum începe ciudățenia: nimeni nu se atinge de nimeni. Nu se-nghiontesc, nu se calcă pe bombeuri. Parcă ar avea un radar în frunte. Merg cu pași mărunți și repezi, cu ochii în telefoane sau înainte dar reușesc performanța de a se ocoli la milimetru.
Pe vreme de ploaie e și mai frumos. Toți își cumpără umbrela aia transparentă de unică folosință de la colț. Vreo două milioane și jumătate de umbrele pe zi, cică. Înțelegi acum de ce Japonia are PIB-ul mare?
Privită de sus, intersecția pare - într-o astfel de zi – o mare de meduze translucide care se mișcă în sus și în jos la nivelul capului. Și toate tijele de metal clănțăne fără ca vreun ochi să fie scos. O performanță de invidiat!
Și, în mijlocul meduzelor, eu. Cu înghețata mea. M-am simțit aspirată de un aspirator uriaș. Să mă opresc să-mi leg șiretul? Aș! No way! Aș fi devenit trecere de pietoni. Să mă uit pe hartă? Aș fi stricat armonia galactică a Tokyo-ului.
La o adică, nu m-ar fi interesat armonia dar, aș fi ajuns categoric direct în alt cartier, întrebându-mă dacă n-am nimerit cumva într-o coregrafie regizată din spațiu!
Japonia pune la grea încercare spiritul occidental.
Tâlcul: La Shibuya nu traversezi strada, ci ești teleportat prin voința colectivă. Dacă vrei o înghețată, cumpăr-o de pe trotuarul tău, altfel riști să o mănânci în alt fus orar!