r/Tulcea • • 7m ago

ȘTIRI Două NAVE cuprinse de FLĂCĂRI la SULINA în mai puțin de 12 ore! Au fost LOVITE de DRONE?! Mai multe persoane DISPĂRUTE

Thumbnail
focuspress.ro
• Upvotes

Incendiu pe petrolierul Yara J

Miercuri, 14 octombrie, la ora 20.25, Centrul Maritim de Coordonare a solicitat intervenția navei de salvare SAR Apollo, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), după ce a fost anunțat un incendiu la bordul petrolierului Yara J, aflat în rada Sulina.

Nava de salvare a plecat spre zona indicată la ora 20.31. Potrivit informațiilor transmise de ARSVOM, membrii echipajului sunt cetățeni sirieni.

Ulterior, reprezentanții petrolierului au anunțat că incendiul a fost stins și că toate persoanele aflate la bord sunt în siguranță.

Opt persoane dispărute de pe Wine Trader

Un nou incendiu la bordul unei nave a fost anunțat joi dimineață, 15 octombrie, în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine sud-est de Sulina.

În jurul orei 7.00, nava comercială Wine Trader, sub pavilion San Marino, a transmis o alertă de urgență. Focul ar fi izbucnit la nivelul castelului navei.

Potrivit Autorității Navale Române (ANR), la bord se aflau 12 persoane. Patru au fost găsite în siguranță, iar alte opt sunt dispărute.

Focus Press


r/Tulcea • • 12h ago

ȘTIRI Reacția lui Miruță după ce o navă a fost lovită în apropiere de Sulina: „Nu au ce căuta drone în spațiul aerian național” - Video

Thumbnail
digi24.ro
1 Upvotes

După incidentul în care o navă ar fi fost lovită în apele teritoriale românești, în apropiere de Sulina, Radu Miruță a explicat că Marea Neagră este de două ori cât suprafața României. În direct la Digi24, ministrul interimar al Apărării a susținut că „așteptarea ca tot ce zboară, în orice punct în Marea Neagră, să fie detectat și interceptat este o așteptare nerealistă”. În plus, acesta a spus că nu există o „certitudine” că una dintre cele două drone care a pătruns, în cursul serii, în spațiul aerian național au lovit nava.

digi24.ro


r/Tulcea • • 21h ago

ȘTIRI O țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. RO-Alert în județul Tulcea și avioane F-16 ridicate de la sol

Thumbnail
tlnews.ro
2 Upvotes

r/Tulcea • • 21h ago

ȘTIRI Premieră pentru șahul tulcean la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A - Radio Delta

Thumbnail
radiodelta.ro
1 Upvotes

Premieră pentru șahul tulcean la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A

Participarea șahiștilor tulceni de la ACS Logic Delta Tulcea la Campionatul Național de Șah pe Echipe – Divizia A 2026 a reprezentat un moment istoric, deoarece echipa tulceană a evoluat pentru prima dată în Divizia A, devenind prima reprezentantă a județului Tulcea care reușește această performanță.

Mai mult, clubul Logic Delta Tulcea a abordat această competiție cu unul dintre cele mai tinere loturi, având o medie de vârstă de sub 20 de ani, a obținut trei medalii individuale, patru norme de clasificare sportivă și a atins un momentul de vârf, după runda a șaptea din nouă, când tulcenii au ocupat un spectaculos loc III în clasamentul Diviziei A, potrivit celor publicate pe pagina oficială de socializare a ACS Logic Delta Tulcea.

După promovarea obținută anul trecut din Divizia B, acest cumul de rezultate reprezintă „o realizare deosebită pentru șahul tulcean, care demonstrează că pasiunea, munca și perseverența pot aduce rezultate importante chiar și în fața unor adversari cu mult mai multă experiență”.

Radio Delta


r/Tulcea • • 1d ago

ȘTIRI Senatorul Ionel Carp cere clarificări privind solicitarea Ucrainei de a se implica în coordonarea navigației pe Canalul Sulina

Thumbnail
tulceanoastra.ro
3 Upvotes

Senatorul de Tulcea, Ionel Carp, a adresat o interpelare Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând lămuriri urgente cu privire la informațiile referitoare la o cerere oficială a Ucrainei de a detașa un înalt oficial la sediul AFDJ Galați. Potrivit informațiilor din spațiul public, demersul părții ucrainene are scopul de a „îmbunătăți coordonarea navigației pe Canalul Sulina”, fapt ce ridică semne de întrebare legitime privind limitele administrative ale colaborării bilaterale.

„România a demonstrat o solidaritate incontestabilă față de Ucraina, facilitând tranzitul a milioane de tone de cereale pe Dunăre, un efort logistic și financiar vital pentru economia statului vecin în acest context dificil. Cu toate acestea, trebuie să fim extrem de clari: Canalul Sulina este o cale navigabilă aflată integral pe teritoriul României și sub jurisdicția exclusivă a statului român, iar administrarea sa reprezintă un atribut inalienabil de suveranitate. Intenția de a crea o formă de cogestiune operațională în inima Administrației Fluviale a Dunării de Jos generează îngrijorări profunde”, a declarat senatorul Ionel Carp.

Tulcea Noastra


r/Tulcea • • 2d ago

F23

5 Upvotes

Hey✨

Caut o prietenă, cu care să vorbesc long term. O prietenie sinceră, o persoană cu care pot vorbit pe cameră/apel/vocale. Cu care sa am conversații interesante dar să și bârfim✨

Să ieșim la cafele, să râdem până ne doare burta😂✨

Dacă ești și din Tulcea ar fi perfect.

Sunt o persoana sociabilă, amuzantă, îmi plac animalele (am un motan), recent am început să mă joc pe PS, îmi place să ies in natură și să fac poze.

Mesaj in privat dacă te interesează💜✨


r/Tulcea • • 2d ago

ȘTIRI Tulcea dă lovitura în volei! Supercupa României vine la Danubius Arena. Intrarea e liberă!

Thumbnail
oradetulcea.ro
2 Upvotes

Tulcea se pregătește pentru o sâmbătă cum n-a mai avut de mult în volei. Pe 17 octombrie, noua Sală Polivalentă „Danubius Arena” găzduiește Supercupa României, la feminin și masculin, cu patru dintre cele mai puternice echipe din țară, două trofee puse în joc și o veste excelentă pentru spectatori: intrarea este gratuită.

Federația Română de Volei aduce la Tulcea campioanele și câștigătoarele Cupei României, într-un oraș care, acum două decenii, avea propria echipă în finala unei competiții europene.

Ora de Tulcea


r/Tulcea • • 2d ago

ȘTIRI Cele 4 puncte extreme ale României. În cel mai estic punct din România se află Sulina, un loc încântător, unde Dunărea se întâlnește cu Marea Neagră.

Thumbnail
titia.ro
3 Upvotes

Deși este o așezare liniștită, de sub 5,000 de locuitori, aici nu ai cum să te plictisești.

Te poți plimba pe Dunăre.

Poți pescui în deltă.

Poți face plajă la Marea Neagră. Aici nisipul este fin, ca la Mamaia.

Bucătăria tradițională de aici e atât de populară încât restaurante cu specific sunt deschise în toată țara. Dar farmecul locului de aici fac aceste bucate mult mai gustoase.

Sulina nu este legată de restul țării prin șosele, așa că poți ajunge aici doar pe apă.

Titia.ro


r/Tulcea • • 2d ago

ȘTIRI Tudor Țilincă, puștiul de 13 ani din Casimcea care face drift alături de campioni. La 8 ani abia ajungea la pedale / video

Enable HLS to view with audio, or disable this notification

3 Upvotes

La doar 13 ani, Tudor Țilincă, un tânăr din Casimcea, județul Tulcea, face drift alături de piloți cu experiență.

Tânărul a participat duminică la demonstrațiile de la Salonul Auto București 2026, unde a fost prezentat drept cel mai tânăr pilot de drift al evenimentului. Pasiunea sa pentru motorsport a început la numai 8 ani, când abia reușea să ajungă la pedalele mașinii.

Deși are doar 13 ani, Tudor practică acest sport de aproximativ cinci ani și se pregătește sub îndrumarea lui Sorin Ene, campion național și vicecampion european de drift.

Ora de Tulcea


r/Tulcea • • 3d ago

ȘTIRI Combat Budo Gym Tulcea impresionează la Cupa Noviodunum 2026: debut cu KO și victorie pentru doi tineri luptători!

Thumbnail
tulceanoastra.ro
0 Upvotes

Azi, la Isaccea a avut loc competiţia „Cupa Noviodunum 2026” la kickboxing, care a aliniat la start aproape 150 de luptători din judeţele Constanța, Brăila, Galaţi şi Tulcea.

Clubul tulcean Combat Budo Gym, condus de sensei Paul Feodorov, a participat cu doi sportivi, aceştia fiind la prima competiţie de gen din carieră:

– Tudor Canamela, care a luptat la categoria +80 de kg, a reuşit să îşi învingă adversarul în trei reprize a câte două minute fiecare, chiar dacă acesta era mai experimentat

– Cosmin Ştefan, care a luptat la categoria + 60 kg., în primul meci şi-a zdrobit adversarul prin K.O., dar a pierdut cel de-al doilea meci, la puncte.

Sensei Paul Feodorov s-a arătat încântat de prestaţia celor doi elevi ai domniei sale, care au păşit cu dreptul în concursurile oficiale şi, ca să îl citez „start small, dream big”.

Atât Cosmin cât şi Tudor au luptat bine, tehnic, cu ambiţie şi determinare şi, mai mult ca sigur, vom mai auzi de ei în kickboxul românesc. Felicitări!

Tulcea Noastră


r/Tulcea • • 4d ago

ȘTIRI Superman Leonte e pe făraș la AUR Tulcea! I-au luat microfonul, urmează să-i ia partidul

Thumbnail
oradetulcea.ro
6 Upvotes

Superman de Tulcea riscă să rămână fără partid. Florin Leonte, personajul care a transformat ședințele administrației locale într-un serial cu episoade greu de anticipat, este la un pas de excluderea din AUR. Deocamdată, n-a fost dat afară, dar surse din partid susțin că deznodământul se apropie. Și, ca în orice producție cu supereroi, înaintea marii confruntări a apărut o încăierare între aliați. Joi seară, la mitingul din Piața Civică, Leonte a vrut să vorbească mulțimii. Alexandru Dan Jivan, unul dintre organizatori și chiar omul care îi cere sancționarea, nu i-a dat voie.

Superman a rămas fără microfon.🙀

Ora de Tulcea


r/Tulcea • • 5d ago

Vedere Moscheea din Tulcea în 1920

Post image
16 Upvotes

r/Tulcea • • 6d ago

ȘTIRI „Căline, Tulcea e cu tine!” Vreo sută au venit, șefii AUR au lipsit de la apel

Thumbnail
oradetulcea.ro
8 Upvotes

„Noi suntem puterea!”, „Turul doi înapoi!” și „Căline, Căline, Tulcea e cu tine!” au fost câteva dintre lozincile serii.

Ultima avea meritul entuziasmului, chiar dacă declarația de dragoste politică venea din partea unui grup destul de restrâns. Cei prezenți și-au susținut însă convingerile fără scandal, fără îmbrânceli și fără incidente. Ceea ce, în vremurile noastre, merită consemnat.

Revolta a venit de la Frecăței. Conducerea AUR a avut alte drumuri

Cel care a pus manifestația la cale este Dan Jivan, liderul organizației AUR din comuna Frecăței și susținător declarat al lui Călin Georgescu. Acesta a precizat că protestul nu a fost organizat de partid, ci de cetățeni nemulțumiți de anularea alegerilor prezidențiale.

Interesant este însă cine n-a venit. La manifestația de joi nu au fost semnalate figuri importante din conducerea județeană sau municipală AUR. 

Niciun demnitar, niciun lider politic de prim-plan. Mobilizarea a venit de la Frecăței, în timp ce șefii de la oraș și județ au lipsit din peisaj.

Protestul are programată și o a doua seară, vineri, 9 octombrie, în același loc. Rămâne de văzut dacă participarea va crește și, mai ales, dacă liderii AUR care au lipsit joi își vor face apariția.

Ora de Tulcea


r/Tulcea • • 5d ago

ȘTIRI O carieră în Jandarmerie, o opțiune pentru tulceni. Ce condiții trebuie îndeplinite

Thumbnail
oradetulcea.ro
3 Upvotes

Ce trebuie să știi dacă vrei să devii jandarm

Discuțiile nu s-au limitat la înscrierea în instituțiile de învățământ militar. Reprezentanții Jandarmeriei Tulcea au explicat și care sunt responsabilitățile unui jandarm, astfel încât persoanele interesate să își poată face o imagine cât mai clară despre această profesie.

Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări direct reprezentanților instituției și să primească informații despre etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru a intra în sistem.

O carieră în Jandarmeria Română presupune pregătire militară, disciplină și responsabilitate, dar și disponibilitatea de a interveni în situații în care este necesară menținerea ordinii și siguranței publice.

Ora de Tulcea


r/Tulcea • • 6d ago

ȘTIRI AUR cere explicații Ministerului Transporturilor privind o posibilă implicare a Ucrainei în coordonarea navigației pe Canalul Sulina

Thumbnail
tlnews.ro
3 Upvotes

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Transporturilor să clarifice informațiile potrivit cărora autoritățile ucrainene ar fi cerut detașarea unui reprezentant al Autorității Porturilor Maritime din Ucraina la sediul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.

Formațiunea cere publicarea documentului care ar conține această solicitare și precizarea atribuțiilor pe care oficialul ucrainean le-ar putea avea în legătură cu navigația pe Canalul Sulina.

Senatorul Cezar Petre cere publicarea documentului și clarificarea atribuțiilor

Senatorul AUR Cezar Petre, membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senat, a adresat o întrebare parlamentară ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță, prin care solicită informații despre eventuala cerere formulată de partea ucraineană.

Elena Doboș solicită premierului o evaluare a eventualelor riscuri de securitate

La rândul său, deputatul AUR de Tulcea Elena Doboș a adresat o interpelare premierului Ilie Bolojan, în care solicită clarificări privind posibilele implicații ale prezenței unui oficial ucrainean în cadrul AFDJ Galați.

Parlamentarul cere inclusiv evaluarea eventualelor riscuri pentru securitatea națională, în ipoteza în care reprezentantul străin ar putea avea acces la informații sau decizii operative privind traficul naval pe Canalul Sulina.

tlnews.ro


r/Tulcea • • 7d ago

ȘTIRI Apel urgent pentru donatorii cu grupa AB Rh negativ, la Tulcea

Thumbnail
ziaruldelta.ro
2 Upvotes

Centrul de Transfuzie Sanguină Tulcea face un apel către persoanele care au grupa de sânge AB Rh negativ şi care sunt eligibile pentru donare, pentru a veni în sprijinul pacienţilor care au nevoie de sânge.

„Avem nevoie de ajutorul vostru! Donatorii cu grupa AB Rh negativ sunt rugaţi să vină să doneze sânge. Un gest simplu pentru tine poate însemna enorm pentru un om care are nevoie acum”, au transmis reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Tulcea.

Donatorii sunt aşteptaţi la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Tulcea, situat pe strada Alunişului nr. 15, în intervalul orar 07.30 – 11.00.

Ziarul Delta


r/Tulcea • • 7d ago

ȘTIRI Protest organizat la Tulcea - care sunt recomandările jandarmilor

Thumbnail
radiodelta.ro
7 Upvotes

r/Tulcea • • 8d ago

THUG LAYF Pantofi „de 4,9 milioane”, opriți la Isaccea înainte să ajungă în Ucraina

Thumbnail
oradetulcea.ro
6 Upvotes

Controlul a fost făcut duminică, în jurul orei 10.00, de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea împreună cu polițiștii de frontieră. Camionul era condus de un cetățean ucrainean, iar Poliția de Frontieră precizează că transportul avea ca destinație o societate comercială din Ucraina.

În interior au fost găsite cele 1.280 de perechi de încălțăminte pentru care există suspiciuni că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală ale unor mărci înregistrate. Dacă ar fi fost originale și vândute ca atare, valoarea estimată a mărfii ar fi fost de 4.912.000 de lei, potrivit Autorității Vamale Române.

Produsele au fost reținute pentru verificări și expertizare. Autoritățile nu au anunțat deocamdată mărcile vizate și nici numele firmei ucrainene care urma să primească transportul. Important: în acest moment vorbim despre produse suspectate de contrafacere, nu despre falsuri confirmate definitiv.

Ora de Tulcea


r/Tulcea • • 9d ago

ȘTIRI Jaf în serie la biserici din Tulcea!Zeci de mii de lei din altare și cutia milei, cheltuiți pe iPhone-uri, cazinouri, escorte și haine – Cauza a ajuns la Curtea de Apel Constanța

Thumbnail
ziuaconstanta.ro
25 Upvotes

Împărțirea prăzii și desfrâul de la Tulcea
 

Apoi, spun anchetatorii, ieșiți din biserică, cei doi s-au adăpostit într-o clădire dezafectată situată la 250 de metri, pe partea stângă a drumului spre Luncavița. Acolo au numărat banii și i-au împărțit, fiecăruia revenindu-i între 13.000 și 15.000 de lei. Au aruncat mănușile și au plecat pe jos pe un drum de baltă pentru a evita șoseaua, lăsând bicicletele ascunse.
 
Ajunși acasă la unul dintre inculpați, au comandat un taxi din Tulcea, care i-a preluat și i-a dus în municipiu. Din acest moment, traseele celor doi s-au separat:
 
Modul în care Ionescu Robert Marian ar fi cheltuit banii:

Cazare: S-a cazat pentru 3 zile la o pensiune din Tulcea, achitând 540 de lei, și a cheltuit circa 300-400 de lei pe mâncare comandată.
 
Achiziții: A mers la casa de amanet „BGS AMANET” și a cumpărat două telefoane — un iPhone 11 și un iPhone 14 Pro — pentru suma de aproximativ 5.000 de lei (4.128 lei conform chitanțelor).
 
Familie: A trimis mamei sale în Italia suma de 295 de euro (1.497,13 lei) prin Western Union.
 
Escortă: A chemat o escortă la pensiune, cu care a petrecut 3 ore și pe care a plătit-o cu aproximativ 1.300 de lei.
 
Jocuri de noroc: În prima zi a pierdut ~2.500 de lei la aparatele dintr-un bar alăturat. A doua zi a mai pierdut 500 de lei. În a treia zi s-a deplasat în cartierul Vest din Tulcea, la o agenție Superbet, unde a băgat la aparate și a pierdut ultimul rest de bani rămas.
 
Modul în care Bercu Dorinel ar fi cheltuit banii:
 
Cazare și cumpărături: S-a cazat la o pensiune timp de 3 zile. Și-a achiziționat îmbrăcăminte de firmă, adidași și un ceas marca Fossil, bunuri pe care le-a depozitat într-un geamantan la prietena sa.
 
Cazinouri: A pierdut cea mai mare parte din sumă jucând la cazinouri și săli de jocuri de noroc.
 


r/Tulcea • • 8d ago

ȘTIRI Despre depistarea precoce a cancerului mamar, în octombrie 2026 - Radio Delta

Thumbnail
radiodelta.ro
3 Upvotes

Despre depistarea precoce a cancerului mamar, în octombrie 2026

Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, marcată în fiecare an în octombrie, aduce în atenția publicului cancerul mamar, boală care poate apărea la femei de orice vârstă, chiar și în absența factorilor de risc cunoscuți.

În acest context, tema din acest an este depistarea precoce: mamografia de screening pentru femeile fără simptome și consultul medical prompt pentru orice schimbare a sânului, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Tulcea.

Pe lângă depistarea precoce, în această lună se vorbește și despre femeile care trăiesc cu această boală, despre familiile lor și despre accesul la diagnostic, tratament și sprijin.

Radio Delta


r/Tulcea • • 9d ago

Verișorul meu a dispărut din zona Crângași, daca puteti distribui ne ar ajuta foarte mult!Aveți milă și nu faceți glume proaste cum fac ceilalți pe alte grupuri, vă mulțumesc!

Post image
9 Upvotes

r/Tulcea • • 10d ago

ȘTIRI Măsurile de austeritate lovesc în legendele sportului tulcean: Milton Popovici şi Gheorghe Ciulei, lăsaţi fără ore la CSS

Thumbnail
ziaruldelta.ro
4 Upvotes

Doi dintre cei mai titraţi antrenori ai sportului tulcean au rămas fără ore la Clubul Sportiv Şcolar (CSS) Tulcea. Milton Popovici şi Gheorghe Ciulei, antrenori care de-a lungul anilor au adus judeţului sute de medalii prin sportivii pregătiţi de ei, se numără printre antrenorii care şi-au pierdut norma în urma reducerilor de personal de la CSS Tulcea. Situaţia vine în contextul măsurilor de austeritate, iar anumite catedre din cadrul clubului nu au mai putut fi bugetate.

Potrivit conducerii CSS Tulcea, au fost reduse 10 catedre, câte una de la fiecare disciplină sportivă. Printre cei care au rămas fără ore se află şi cei doi antrenori emeriţi, care au o activitate de zeci de ani în sportul tulcean. În cazul lor, conducerea CSS Tulcea invocă şi faptul că aceştia sunt pensionari şi lucrau în regim de plată cu ora. Decizia a stârnit însă nemulţumirea lui Milton Popovici, care susţine că, după aproape 40 de ani de activitate şi după rezultatele obţinute cu sportivii săi, a fost înlăturat din cadrul clubului. Antrenorul acuză inclusiv faptul că în locul său a fost angajată o persoană pe care o consideră necalificată pentru lupte. 

Directorul CSS Tulcea, Alexandru Grecu: „De la lupte, atletism, caiac, tot ce avem la club, s-a tăiat câte o normă”

Directorul CSS Tulcea, Alexandru Grecu, a explicat că reducerea catedrelor nu a fost decisă de conducerea clubului, ci a venit în contextul măsurilor de austeritate de la nivel central.

Ziarul Delta


r/Tulcea • • 11d ago

Bun Gust VIDEO. Campionul Cosmin Brumă ȘI-A CERUT IUBITA DE SOȚIE pe ringul de box!

Enable HLS to view with audio, or disable this notification

3 Upvotes

Tulcea a devenit, pe 2 octombrie 2026, capitala artelor marțiale, odată cu cea de-a patra ediție a Elite Fighting Championship | Noaptea Campionilor!

Gala de la Danubius Arena a reunit în ring luptători din România și din străinătate, o premieră absolută pentru E.F.C. – prima centură pusă în joc într-o piramidă de patru sportivi – și un main event spectaculos, în care campionul mondial Fight Clubbing și campionul european WKN, Cosmin Brumă, își face debutul în promoția constănțeană.

Însă, dincolo de premierele amintite mai sus și de seriozitatea luptelor care au ținut publicul cu sufletul la gură, Gala de la Danubius Arena din Tulcea a fost și „scena” unui eveniment inedit, sensibil!! Campionul Cosmin Brumă, învingător și cu ocazia acestei gale, și-a cerut iubita de soție, pe ringul dedicat luptelor, în fața a mii de oameni!

Cei doi au o relație de 6 ani. Evident, ea a spus: „DA”.

Focus Press


r/Tulcea • • 10d ago

THUG LAYF Acțiune a polițiștilor în municipiul Tulcea. 11 persoane, amendate cu 6.000 de lei

Thumbnail
tlnews.ro
1 Upvotes

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat, în perioada 2-3 octombrie 2026, o acțiune în municipiul Tulcea pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

În cadrul activităților, oamenii legii au legitimat 23 de persoane.

În urma verificărilor și a abaterilor constatate, 11 persoane au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 6.000 de lei.

Acțiunea polițiștilor a vizat și activitatea agenților de pază. Astfel, au fost efectuate 12 controale în cazul acestora.

Totodată, polițiștii au făcut opt verificări privind persoane aflate în arest la domiciliu.

Potrivit IPJ Tulcea, activitățile au avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Tulcea.


r/Tulcea • • 11d ago

ȘTIRI Centrul Militar Tulcea anunță recrutări pentru soldații care vor să devină subofițeri. Sunt 270 de locuri

Thumbnail
oradetulcea.ro
3 Upvotes