Pe vremuri, când eram elev și veneam aici la practică în agricultură printre rândurile de meri și cireși, clădirea asta era biroul livezii, locul unde ne strângeam, unde se țineau evidențele și unde ne adăposteam când ne apuca vreo ploaie. Astăzi livada e părăsită, are proprietar, dar e abandonată de vreo 30 de ani. Mai trec din când în când la plimbare pe aici cu câinele, iar zidurile aproape dispărute printre copaci mai păstrează doar amprenta acelor timpuri.

Însă ce-ți atrage atenția la o privire mai atentă este detaliul din colțurile clădirii: buștenii masivi integrați direct în zidărie. Departe de a fi o improvizație fără noimă, aceasta era o tehnică de construcție utilitară des întâlnită în infrastructura agricolă sau rurală. Mai întâi se ridica cadrul din lemn rotund, stâlpi fixați în colțuri și la îmbinări, care aveau rolul de a prelua toată greutatea acoperișului. Zidurile din cărămidă erau ridicate ulterior între acești stâlpi, dar aveau rol doar de umplutură. La final, zidurile împreună cu buștenii erau îmbrăcate în plasă sau direct tencuite. Odată cu trecerea anilor și prăbușirea acoperișului, apa a început să spele tencuiala. Lemnul din interior, expus la intemperii, s-a uscat și s-a măcinat lent, lăsând la vedere buștenii, o mărturie a modului în care se construia.

Am folosit câteva resturi de parchet din lemn exotic, şi am finisat cu un ulei de mobilă.